Boc cel penibil deszăpezește maşini
Acum când România,
Este-ngheţată bocnă,
Te văd dând la lopată,
Mai fă-o, dar la ocnă!
26 ianuarie 2012 - Publicat de Grigore Jucan | Epigrame | Boc, bocnă, deszăpezește, lopată, ocnă
Un comentariu »
Lasă un răspuns Cancel reply
Cine-i Gore?
Am văzut lumina zilei la Bistrița, în a 29-a zi a lunii lui gustar, anul Domnului 1955, și am crescut în 54 de ani cât alții în 10 (sau viceversa?). Am fost vaccinat, am mers la grădiniță, apoi la școală, mi-am cultivat dorința de a mă face doctor, chirurg, nu doctor de femei (stați liniștite fetelor!), dar nu a fost să fie (cine știe câte vieți am salvat astfel), mai apoi în armată, o perioadă de boemă bistrițeană, dar dat fiind că nu mi-a plăcut cartea, m-am făcut ofițer de armată militară. Perioada de militărie, mi-a exterminat aproape toți gărgăunii. Mi-au mai rămas câțiva, de sămânță.
După oarece vreme, mi-a venit mintea acasă și am făcut și o facultate, civilă de data asta. Când era să mă simt și eu mai împlinit, m-am trezit pensionar, am încercat să trec repede cu vederea acest inconvenient și m-am dedicat presei, vreo câțiva ani. Dar de un lucru sunt sigur: nu mă grăbesc deloc să aflu, cum este să ajungi la etatea de morcov (în pamânt cu frunzele deasupra).
Pentru alte relații (exclus matrimonialele), vă rog să mă contactați.
Share this:
-
Articole recente
- Alcătuirea guvernului lui MRU
- Elena Udrea şi donarea de sânge portocaliu
- Demisia lui Ţurcanu în viziune Zoo-Iliesciană
- Din peripeţiile bravului fost premier Boc
- Părerea avortonului mircea toader despre sinistrați
- Încă o voce s-a stins. Whitney Houston nu mai este printre noi.
- Amicului Stelian Radu Cacuci, maestru rebusist
- Semnarea A.C.T.A., încă un pumn în gura românilor, din partea guvernului Boc.
- Caragialească
- La mulți ani, Coane Iancule! La 160 de ani ești mai contemporan cu noi decât oricând.
Blogroll
-
Top articole
- prostituate la munca_003_resize
- prostituate la munca_030_resize
- prostituate la munca_005_resize
- prostituate la munca_010_resize
- prostituate la munca_016_resize
- prostituate la munca_003_resize
- Campionatul Naţional outdoor de tir cu arcul al României
- campionatul national tir cu arcul_001
- campionatul national tir cu arcul_128
- campionatul national tir cu arcul_140
-
Flickr Photos



More Photos -
Blog Stats
- 65,841 hits
-
Comentarii recente
Pagini
Meta
Blogul lui Grigore Jucan- Alcătuirea guvernului lui MRUDe-ai fi jucat cinstit la loterie, poate, Ieşeai cumva, cândva câștigător, Dar ai jucat “Guvern în plic” pe coate, Şi-o să rămâi doar un căţel ascultător. Filed under: Actualitate Tagged: câştigător, guvern, Guvern în plic, loterie, Mihai Răzvan Ungureanu, MRU
- Elena Udrea şi donarea de sânge portocaliuGlobulele nu-ţi sunt portocalii, Oricât de mult ar fi ele vopsite, De-aceea Leanţo-ţi par anomalii, Fiindcă rămân etern eritrocite. ——————-***——————— Acum dai iama-n hematii, Dar mergi cu oiştea în gard, Prin sânge de portocalii, Partidul zici că-l freci cu fard. —— […]
- Demisia lui Ţurcanu în viziune Zoo-IliescianăÎn “Marea Fermă” prezidențială, Cârlanul cel Ţurcan s-a înlocuit, Cu-o mioriţă laie cam banală Şi cu puţin talent la “behăit”. Filed under: Epigrame Tagged: banală, behăit, Cârlan, Demisia, Iliesciană, laie, mioriţă, prezidențială, Zoo, Ţurcanu
- Din peripeţiile bravului fost premier BocCă ai rămas fără guvern, A fost un lucru cam nasol, Să nu ţi se mai pară tern, Ai fost filmat în curul gol. Filed under: Epigrame Tagged: Boc, cur, guvern, nasol, peripeţii, premier
- Părerea avortonului mircea toader despre sinistrațiDespre români tu zici, c-au îngheţat de beţi, Dar “Primul Machitor” îl ştii prea bine, Se dă cu săniuța, mahmur printre nămeţi, În loc să-ncremenească de oprobiu şi ruşine. Nu fac efortul, de a scrie numele şi prenumele acestui individ, cum ar fi normal, cu literă mare, pentru simplul motiv că nu merită. Filed under: Epigrame [...]
- Alcătuirea guvernului lui MRU
Site info
Blogul lui Grigore JucanTheme: Andreas04 by Andreas Viklund. Bloguieşte pe WordPress.com.
UN BISTRITEAN CU MULT UMOR,AM O CURIOZITATE MAI SANT IN ORAS ACELE PASARI ORIBILE CARE SIMBOLIZEAZA ORASUL SI A CUI A FOST IDEEA STUPIDA?
PS.SI EU M-AM NASCUT IN BISTRITA.