La mulți ani, Coane Iancule! La 160 de ani ești mai contemporan cu noi decât oricând.

Acum 160 de ani avea să dea ochii, cu o lume stranie, cel care avea să o satirizeze mai târziu în scrierile sale, o lume care deşi mai puţin roasă de racile, decât lumea de azi, mult mai puţin măcinată, de bolile unei societăţi decadente, cum sunt bolile contemporaneităţii şi anume, lumea românească. Se născuse cel care a reuşit premonitoriu să vadă România zilelor noastre şi când spun asta, neîndoios pot să o spun cu mâna pe inimă, mare parte din opera sa vine ca o mănuşă, României zilelor noastre. Dacă mare parte a contemporanilor atribuie fabula “Boul și vițelul” lui Grigore Alexandrescu (publicată în 1838) şi pe bună dreptate, iată dar, că are şi Caragiale o viziune proprie asupra acestei fabule, inspirată în mare măsură de răscoala de la 1907. Făcând o paralelă, cu mișcările sociale din România anului 2012, aflăm cât de aproape este de noi Caragiale. Cât despre reformarea societăţii de la maestru aflăm că:

„Țara are nevoe de o fundamentală reformă politică. Ba, ceva mai mult: cu cât pentru moment starea intereselor materiale i se va îmbunătăți, cu cât echilibrul acestora se va repara provisoriu, cu atât nevoile mentale și morale vor deveni mai imperioase și deci mai violent strigătoare; – fiindcă tot răul vine numai și numai de la falsa alcătuire politică, ce nu se mai poate ținea astăzi în picioare – de la deplorabila noastră sistemă oligarchică, fără restrângere de număr, fără limite de ranguri, fără rațiune istorică, fără tradiție și fără posibilitatea de a și le crea măcar cu timpul; având pentru viața publică, pentru interesele generale ale Statului, toate păcatele oligarchiilor senile și putrede și neavând vreunul dintre meritele oligarchiilor voinice și sănătoase.

I-or fi trebuind firește țării multe reforme economice; dar pe acestea nu oligarchia noastră, cum o cunoaștem, ar avea interesul, și mai puțin capacitatea și autoritatea, să le facă dintr’odată; numai țara însăși și le-ar putea face încet-încet potrivit trebuințelor și intereselor ei. Pentru aceasta ea are acuma nevoe de o singură reformă – și precum zice un înțelept istoric, “când a ajuns neapărată o reformă, și i-a sosit ceasul îndeplinirii, nimic n’o mai împiedică; ba, totul o ajută” – o singură reformă: Abolirea alcătuirii politicii de uzurpare, desființarea celei mai odioase sisteme boerești, fără boeri și boernași numărați, ci cu nenumărați ciocoi și cioclovine, – și intrarea întregii țări în stăpânirea dreptului ei întreg de a hotărî asupra avutului și onoarii ei, asupra soartei și destinelor ei, după voința lui Dumnezeu, numai prin voința ei.”

 (1907 din primăvară până’n toamnă)

Boul și vițelul

Un bou, ca toți boii puțin la simțire,
În zilele noastre de soart-ajutat…
Învață la școală cartea de cetire
Și ajunse boul un bou învățat.

Mare lucru-n lume e și-nvățătura!
Ține loc de multe, chiar și de talent…
Printr-o bună școală, rafinezi natura:
Din vițel poți scoate un bou eminent.

Nu încape vorbă, între animale,
Un așa specimen greu să mai găsești
Să citească zilnic feluri de jurnale,
Rumegând atâtea știri politicești.

Astfel, eminentul, în curent cu toate,
Iată, pe nepotu-i tânăr l-a-ntâlnit:
„Unchiule, cum mergem?” — „Excelent, nepoate!
A mai grea problemă s-a și resolvit”.

„Unchiule, iar glume!” — „Ba deloc, băiete!
Sunt de-acord cu toții, foarte sigur știu…
Și m-ascultați pe mine, eu citesc gazete:
Tu nu știi nimica, ești un ageamiu.

Mă-ndoiam eu însumi: m-am convins în fine,
C-am scăpat de-acuma de orice nevoi:
Ni sunt deopotrivă voitori de bine
Și au multă milă cei mai mari de noi.

N-au pierit zadarnic, astă primăvară,
Dintre noi atâția ca la zalhana.
Drepturile noastre sfinte triumfară:
O s-avem islazuri, dacă ni le-or da…”

A rămas vițelul ca un gură-cască,
Fericit că-n fine sacra speț-a lui
O avea de-acuma din belșug să pască
Ș-o purta mai lesne greul jugului.

(Convorbiri Critice an I, nr. 1, 1 Ianuarie 1908)