Poezie
Vară de vis
Au nins iubito, parcă flori de măr,
Peste o scenă parcă din alt veac,
Îndrăgostiții-acestei lumi se văd,
Atât de rar, și-ntotdeauna tac,
A nins iubito atâta adevăr.
Ilustrată cu fluturi
Iubito-n seara asta,
Nălbarii au amorțit,
Cu-ncercănate aripi
Și grele de-așteptare,
Formând covor albastru
Pe drumul dinspre Nord
Și semn că nu va trece,
Mult timp vreun prinț călare.
Împarte dar tăcerii,
Prințeso carnea ta
Și frânge cu alba-ți mână,
Fragedul miez de noapte,
Dă-l sângelui să-l poarte,
În clocotirea sa,
O parte înspre viață
Și alta înspre moarte.
Umbra copilăriei
Liru-liru crocodilul,
Rostogolind un râs curat,
În tine reînvia copilul,
Atât de simplu înșelat,
Cu liru-liru crocodilul.
Am văzut lumina zilei la Bistrița, în a 29-a zi a lunii lui gustar, anul Domnului 1955, și am crescut în 54 de ani cât alții în 10 (sau viceversa?). Am fost vaccinat, am mers la grădiniță, apoi la școală, mi-am cultivat dorința de a mă face doctor, chirurg, nu doctor de femei (stați liniștite fetelor!), dar nu a fost să fie (cine știe câte vieți am salvat astfel), mai apoi în armată, o perioadă de boemă bistrițeană, dar dat fiind că nu mi-a plăcut cartea, m-am făcut ofițer de armată militară. Perioada de militărie, mi-a exterminat aproape toți gărgăunii. Mi-au mai rămas câțiva, de sămânță.


Ador blog`ul acesta
Gore, tu ai scris ?? serios ? in
Gore, tu ai scris ?? serios ? interesant !
Comit și asemenea gesturi, printre altele. Ce să-i faci?
Si-n noaptea aceea soapte zbor,
Cantand in intuneric iti vine sa pleci -
Dar nu poti, un vis te urmareste
Sa stii iubito chiar are rost
Uite! Cum ninge cu atata dor.
imi place site-ul e f dragutz,poeziile sunt frumoase,articolul cine-i Gore e f tare! e super scris,felicitari!!!
Mulțumesc! Îmi dau silința.