Nu este zi lăsată de Bunul Dumnezeu, în care stafiditul Mark Gitenstein, să nu dea drumul la stoluri de porumbei în eter, că așa-i la o anumită vârstă, ba o incontinență urinară, ba o incontinență verbală. L-a prins pe domnia sa, un amor nebun față de ilegitimul președinte al României, pe care vrea să ni-l vâre cu anasâna, tuturor celor 7,4 milioane de români, în suflețelele noastre perpelite la foc mic, vreme de opt anișori.
Gitenstein tată, dragoste cu sila nu se poate. Cât despre faptul că în 230 de ani, voi nu ați supendat nici un președinte nici nu mă mir. La voi președinții demisionează, nu-i așa? Dacă nu cumva sunt împușcați, deci nu se suspendă. Așa că adio și-un praz verde! Și așa să știi, că nu vei egala, oricât te-ai strădui, performanțele unui licurici. Citește în continuare →
Am văzut lumina zilei în Bistrița, la sfârșitul lunii lui gustar, anul Domnului 1955, și am crescut în 54 de ani cât alții în 10 (sau viceversa?). Am fost vaccinat, am mers la grădiniță, apoi la școală, mi-am cultivat dorința de a mă face doctor, chirurg, nu doctor de femei (stați liniștite fetelor!), dar nu a fost să fie (cine știe câte vieți am salvat astfel), mai apoi în armată, o perioadă de boemă bistrițeană, dar dat fiind că nu mi-a plăcut cartea, m-am făcut ofițer de armată militară. Perioada de militărie, mi-a exterminat aproape toți gărgăunii. Mi-au mai rămas câțiva, de sămânță.
După oarece vreme, mi-a venit mintea acasă și am făcut și o facultate, civilă de data asta. Când era să mă simt și eu mai împlinit, m-am trezit pensionar, am încercat să trec repede cu vederea acest inconvenient și m-am dedicat presei, vreo câțiva ani. Dar de un lucru sunt sigur: nu mă grăbesc deloc să aflu, cum este să ajungi la etatea de morcov (în pamânt cu frunzele deasupra).
Pentru alte relații (exclus matrimonialele), vă rog să mă contactați.
Blogul lui Grigore Jucan
Blogul lui Grigore Jucan 