Blogul lui Grigore Jucan

Lașitatea românilor este o constantă!

Cine-i Gore?


io_gore4x4b_002Am văzut lumina zilei la Bistrița, în a 29-a zi a lunii lui gustar, anul Domnului 1955, și am crescut în 54 de ani cât alții în 10 (sau viceversa?). Am fost vaccinat, am mers la grădiniță, apoi la școală, mi-am cultivat dorința de a mă face doctor, chirurg,  nu  doctor de femei (stați liniștite fetelor!), dar nu a fost să fie (cine știe câte vieți am salvat astfel), mai apoi în armată, o perioadă de boemă bistrițeană, dar dat fiind că nu mi-a plăcut cartea, m-am făcut ofițer de armată militară. Perioada de militărie, mi-a exterminat aproape toți gărgăunii. Mi-au mai rămas câțiva, de sămânță.

După oarece vreme, mi-a venit mintea acasă și am făcut și o facultate, civilă de data asta. Când era să mă simt și eu mai împlinit, m-am trezit pensionar, am încercat să trec  repede cu vederea acest inconvenient și m-am dedicat presei, vreo câțiva ani.  Dar de un lucru sunt sigur: nu mă grăbesc deloc să aflu, cum este să ajungi la etatea de morcov (în pamânt cu frunzele deasupra).

Pentru alte relații (exclus matrimonialele), vă rog să mă contactați.

7 comentarii »

  1. Bine ai venit in blogosfera. Pentru mine esti o surpriza, surpriza, super placuta. O sa te vizitez… Ceau

    Comentariu de veronica bursasiu | 3 Iulie 2009 | Răspunde

  2. Felicitari Gore pentru site, apreciez toata munca ta si iti doresc mult succes in continuare!

    Comentariu de Cristina | 28 Iulie 2009 | Răspunde

    • Mulțumesc!;)

      Comentariu de Grigore Jucan | 28 Iulie 2009 | Răspunde

  3. Sebi Tont salutes you!

    Comentariu de Tont | 31 Iulie 2009 | Răspunde

  4. Comentariu de Freundedude | 12 Martie 2010 | Răspunde

  5. Imi place condeiul tau, Grigore. Ai „vana”, esti spiritual, ai un stil aparte,im ce mai, esti pe gustul meu. Ma bucur ca mi te-a recomandat nepotul meu, Cristi. Inca nu am gasit epigramele, pe care le gust intotdeauna. Nu ma indoiesc de faptul ca imi vor fi si ele pe plac. Daca imi permiti, fac o prezentare powerpoint cu cateva din ele, le postez pe unde imi trimit eu creatiile (un site canadian, francofon si unul american), apoi o transform in video si o pun pe canalul meu Youtube. Astept confirmarea ta ca esti de acord, ca sa nu ma „lovesti” cu drepturi de autor… hahaha Elena Popescu (fosta Bodogai in indepartata copilarie).
    P.S. Suntem nascuti in acelasi an, eu in Bihor tu in Bistrita. Eu, una, sunt incantata ca te-am cunoscut. Sper in reciproca. Sunt nora de fost ziarista, am lucrat si eu pentru un an la „Scanteia tineretului”, apoi am urmat cariera ta… am servit patria!!! Destule coincidente in biografiile noastre, nu ti se pare??? Emanuela Atanasiu (pentru internauti)

    Comentariu de Elena Popescu | 3 Aprilie 2013 | Răspunde

  6. UITE, PENTRU CA M-AI BINEDISPUS ASTAZI, INCERC SA ITI RASPUND SI EU IN ACELASI FEL. SPER SA ITI PLACA, EU AM RAS IN HOHOTE CAND L-AM CITIT:

    The European Commission has just announced an agreement whereby English will be the official language of the European Union rather than German, which was the other possibility.

    As part of the negotiations, the British Government conceded that English spelling had some room for improvement and has accepted a 5- year phase-in plan that would become known as „Euro-English”.

    In the first year, „s” will replace the soft „c”.. Sertainly, this will make the sivil servants jump with joy. The hard „c” will be dropped in favour of „k”. This should klear up konfusion, and keyboards kan have one less letter.

    There will be growing publik enthusiasm in the sekond year when the troublesome „ph” will be replaced with „f”.. This will make words like fotograf 20% shorter.

    In the 3rd year, publik akseptanse of the new spelling kan be expekted to reach the stage where more komplikated changes are possible.

    Governments will enkourage the removal of double letters which have always ben a deterent to akurate speling.

    Also, al wil agre that the horibl mes of the silent „e” in the languag is disgrasful and it should go away.

    By the 4th yer people wil be reseptiv to steps such as replasing „th” with „z” and „w” with „v”.

    During ze fifz yer, ze unesesary „o” kan be dropd from vords kontaining „ou” and after ziz fifz yer, ve vil hav a reil sensi bl riten styl.

    Zer vil be no mor trubl or difikultis and evrivun vil find it ezi TU understand ech oza. Ze drem of a united urop vil finali kum tru.

    Und efter ze fifz yer, ve vil al be speking German like zey vunted in ze forst plas.

    If zis mad you smil, pleas pas on to oza pepl.

    Comentariu de Elena Popescu | 3 Aprilie 2013 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: