Concertul “Hiroshima – Give Peace a Chance” la a XV-a ediție
În curtea Palatului Baroc, în seara zilei de 6 august, a avut loc cea de a XV-a ediție a concertului rock-comemorativ, care amintește evenimentul de acum 64 de ani, ce avea să schimbe soarta omenirii – lansarea primei bombe atomice, asupra Hiroșimei. La mii de kilometri de locul unde s-a petrecut aceasta tragedie de proporții, în Oradea, s-a desfășurat acest eveniment, unic de altfel în lume, care să păstreze treaz în conștiința celor prezenți, pericolul pe care-l reprezintă armele nucleare, pentru însăși existența omenirii.
Evenimentul a fost organizat, în colaborare cu Muzeul Ţării Crişurilor Oradea, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor şi Episcopia Romano-catolică Oradea.
În preambulul evenimentului a avut loc un moment poetic japonez, organizat de Fundaţia Nipponica, s-au împărțit celor prezenți figurine realizate în tehnica origami simbolizând porumbei ai păcii, și lumânări, au fost de asemenea desfășurate steagurile României și Japoniei.
În fața unei asistențe numeroase, cei aproape 300 de participanți au aplaudat la scenă deschisă și au cântat, împreună cu trupele și soliștii care au evoluat în acest spectacol. În deschidere a avut loc și un moment Michael Jackson prin interpretarea piesei „We Are the World„. Trupele „Azepam”, „Tálentum”, „One minute”, de membrii Cvartetului „Varadinum”, precum şi de artiştii: Marius Pop („Conexiuni”), Lăcrimioara Deac, Alexandra & Alec, Balogh Brigitta, Alexandrina Chelu, Iuliana Chelu, Mircea Covaci, Călin Pop, Noris, David Luke Michael Bryan şi Florian Chelu Madeva .
În finalul spectacolului s-au aprins lumânări, și toți cei prezenți au cântat împreună cu artiștii, cunoscuta piesă, a lui John Lennon – „Give Peace a Chance”.
[…] Şi pentru că am primit deja un comentariu în care sunt întrebat ‘de ce a lăsat de dorit spectacolul?’, mă grăbesc să răspund, subliniind că este strict părerea mea personală de împătimit al muzicii rock. Degeaba. Nu pot să nu îmi amintesc de primii ani de concert “Hiroshima”, care au coincis şi cu primele manifestări Rock Filarmonica. Iar cei care au frecventat acele evenimente muzicale, sunt încercaţi şi acum de sentimente nostalgice: The Doors, John Lennon, Santana, Bob Dylan, Elvis, The Beatles. Dragi prieteni internauţi, muzicieni locali au reuşit câteva concerte absolut superbe, omagiind aceste nume mari ale rockului, umplând sala Teatrului de Stat până la refuz! În paralel, acelaşi Florian Chelu a pus bazele comemorării anuale a lansării bombei atomice asupra oraşului japonez Hiroshima. Idee genială şi un line-up formidabil de cântăreţi şi instrumentişti orădeni, adunaţi pentru un spectacol rock deosebit, cu un repertoriu pe măsură. S-a mai cântat în 2009 “Imagine”, “Power to the People”, “Blowin’ in the Wind” sau piesa din The Doors la finalul căreia, legat fiind la ochi, Florian Chelu este “împuşcat”? Nu. Şi acestea sunt doar câteva exemple de absenţe din repertoriu. Sunt sigur că şi bugetul de acest an a fost unul de criză. Dar nu cred că, la nivelul acelor ani, în ‘94, ‘95 sau ‘96, finanţarea pentru acest tip de evenimente culturale a fost mai generoasă. De fapt, ţin minte că, de fiecare dată când discutam cu organizatorii, ei se plângeau că nu prea se dau bani pentru aşa ceva. Şi atunci? De ce erau mult mai vibrante spectacolele de acum 10 – 12 ani? Ar mai fi ceva…Din nou, e o chestie subiectivă, dar simt că trebuie s-o scriu. Aşa cum laud tenacitatea lui Florian Chelu, la fel aplaud interesul acestuia pentru explorarea unor lumi muzicale şi poetice mai aparte. Sincer, nu văd ce a căutat în programul din 6 august opera poeteselor de acum câteva sute de ani. Din păcate, am observat veterani ai participării la spectacolele lui Chelu care au plecat de la Palatul Baroc în momentul în care a fost prezentată acea parte a show-ului. Şi nici nu i-am văzut revenind… Sper din inimă ca promisiunea de la sfârşit, cum că în ziua Schimbării la Faţă “vom fi aici, an de an” să fie îndeplinită. Dar sper şi ca următoarele concerte “Hiroshima – Give Peace a Chance” să readucă spiritul ediţiilor de început, în care a primat muzica şi nu dorinţa de evidenţiere individuală a unora! Cine doreşte să vadă fotografii mai multe şi mult mai reuşite, este invitat să acceseze blogul lui Gore Jucan. […]
[…] Au mai scris despre Give Peace a Chance: Muzica de Vest, Lilişor, Orădeanul, Grigore Jucan şi… promit să revin cu link-uri, pentru că sunt multe publicaţii locale ce nu ne-au […]
Am văzut lumina zilei în Bistrița, la sfârșitul lunii lui gustar, anul Domnului 1955, și am crescut în 54 de ani cât alții în 10 (sau viceversa?). Am fost vaccinat, am mers la grădiniță, apoi la școală, mi-am cultivat dorința de a mă face doctor, chirurg, nu doctor de femei (stați liniștite fetelor!), dar nu a fost să fie (cine știe câte vieți am salvat astfel), mai apoi în armată, o perioadă de boemă bistrițeană, dar dat fiind că nu mi-a plăcut cartea, m-am făcut ofițer de armată militară. Perioada de militărie, mi-a exterminat aproape toți gărgăunii. Mi-au mai rămas câțiva, de sămânță.
După oarece vreme, mi-a venit mintea acasă și am făcut și o facultate, civilă de data asta. Când era să mă simt și eu mai împlinit, m-am trezit pensionar, am încercat să trec repede cu vederea acest inconvenient și m-am dedicat presei, vreo câțiva ani. Dar de un lucru sunt sigur: nu mă grăbesc deloc să aflu, cum este să ajungi la etatea de morcov (în pamânt cu frunzele deasupra).
Pentru alte relații (exclus matrimonialele), vă rog să mă contactați.
În curtea Palatului Baroc, în seara zilei de 6 august, a avut loc cea de a XV-a ediție a concertului rock-comemorativ, care amintește evenimentul de acum 64 de ani, ce avea să schimbe soarta omenirii – lansarea primei bombe atomice, asupra Hiroșimei. La mii de kilometri de locul unde s-a petrecut aceasta tragedie de proporții, în Oradea, s-a desfășurat acest eveniment, unic de altfel în lume, care să păstreze treaz în conștiința celor prezenți, pericolul pe care-l reprezintă armele nucleare, pentru însăși existența omenirii.
Blogul lui Grigore Jucan
Blogul lui Grigore Jucan 
[…] Şi pentru că am primit deja un comentariu în care sunt întrebat ‘de ce a lăsat de dorit spectacolul?’, mă grăbesc să răspund, subliniind că este strict părerea mea personală de împătimit al muzicii rock. Degeaba. Nu pot să nu îmi amintesc de primii ani de concert “Hiroshima”, care au coincis şi cu primele manifestări Rock Filarmonica. Iar cei care au frecventat acele evenimente muzicale, sunt încercaţi şi acum de sentimente nostalgice: The Doors, John Lennon, Santana, Bob Dylan, Elvis, The Beatles. Dragi prieteni internauţi, muzicieni locali au reuşit câteva concerte absolut superbe, omagiind aceste nume mari ale rockului, umplând sala Teatrului de Stat până la refuz! În paralel, acelaşi Florian Chelu a pus bazele comemorării anuale a lansării bombei atomice asupra oraşului japonez Hiroshima. Idee genială şi un line-up formidabil de cântăreţi şi instrumentişti orădeni, adunaţi pentru un spectacol rock deosebit, cu un repertoriu pe măsură. S-a mai cântat în 2009 “Imagine”, “Power to the People”, “Blowin’ in the Wind” sau piesa din The Doors la finalul căreia, legat fiind la ochi, Florian Chelu este “împuşcat”? Nu. Şi acestea sunt doar câteva exemple de absenţe din repertoriu. Sunt sigur că şi bugetul de acest an a fost unul de criză. Dar nu cred că, la nivelul acelor ani, în ‘94, ‘95 sau ‘96, finanţarea pentru acest tip de evenimente culturale a fost mai generoasă. De fapt, ţin minte că, de fiecare dată când discutam cu organizatorii, ei se plângeau că nu prea se dau bani pentru aşa ceva. Şi atunci? De ce erau mult mai vibrante spectacolele de acum 10 – 12 ani? Ar mai fi ceva…Din nou, e o chestie subiectivă, dar simt că trebuie s-o scriu. Aşa cum laud tenacitatea lui Florian Chelu, la fel aplaud interesul acestuia pentru explorarea unor lumi muzicale şi poetice mai aparte. Sincer, nu văd ce a căutat în programul din 6 august opera poeteselor de acum câteva sute de ani. Din păcate, am observat veterani ai participării la spectacolele lui Chelu care au plecat de la Palatul Baroc în momentul în care a fost prezentată acea parte a show-ului. Şi nici nu i-am văzut revenind… Sper din inimă ca promisiunea de la sfârşit, cum că în ziua Schimbării la Faţă “vom fi aici, an de an” să fie îndeplinită. Dar sper şi ca următoarele concerte “Hiroshima – Give Peace a Chance” să readucă spiritul ediţiilor de început, în care a primat muzica şi nu dorinţa de evidenţiere individuală a unora! Cine doreşte să vadă fotografii mai multe şi mult mai reuşite, este invitat să acceseze blogul lui Gore Jucan. […]
Pingback de Hiroshima – tenacitate de aplaudat. Spectacolul a lăsat de dorit… « Blogul lui Andrei Şandor | 7 august 2009 |
Nu voi posta un comentariu, ci o intrebare: Cum pot intra in posesia pozelor facute la acest eveniment (doar cele facute copiilor in kimono-uri)???
[…] Au mai scris despre Give Peace a Chance: Muzica de Vest, Lilişor, Orădeanul, Grigore Jucan şi… promit să revin cu link-uri, pentru că sunt multe publicaţii locale ce nu ne-au […]
Pingback de Gânduri rătăcite » Give Peace a Chance 2009 şi săptămâna viselor | 17 august 2009 |